„Să îl punem în centru inimii noastre pe Domnul și El ne va vindeca de orice rău sufletesc și va face ordine în viață noastră”.
ZAMBET DE COPIL
Cum iti alini dorul de copilarie
- Acceptă că amintirile se sedimentează în suflet. Învață să trăiești cu ele.
- Tot ceea ce ai trăit te-au făcut omul care ești azi.
- Experiențele trăite de tine te-au desăvârșit. Te-au șlefuit.
- Învață regula importantă a vieții: nu destinația e importantă, ci călătoria.
- Amintirile nu sunt întotdeauna fericite și luminoase. Cele mai puțin reușite sunt lecții din care tu trebuie să înveți ceva.
- Copilăria ne-a fost dată ca o supapă la care să apelăm odată ajunși la maturitate.
- Nimeni, niciodată nu va putea tăia firul magic care ne leagă de amintirile noastre din copilărie.
- Când ești trist, obosit, doborât de probleme, apelează la cele mai frumoase amintiri cu tine copil. Este cel mai bun medicament-tratament pentru greutățile vieții.
- Nu stărui cu mintea pe episoadele din trecutul tău în care nu ți-a fost bine.
- Acceptă că nu poți opri curgerea ireversibilă a timpului și nu te vei mai putea întoarce cu adevărat niciodată în copilărie. Doar mintea ta poate face călătoria aceasta…
Copilărie, unde eşti?
Unde eşti copilărie?
Copilărie, unde eşti?
Mi-e tare dor de tine.
Vreau să te îmbrăţişez,
vreau să mă joc cu tine,
vreau să alerg…
Cu tine,
întotdeauna mă simt bine.
Au trecut mulţi ani de când m-ai părăsit.
Vreau să fim iar împreună.
Ştiu. Sunt un visător.
Alături de tine am fost fericit.
Întotdeauna eu te-am iubit.
Tu, copilărie, eşti mai frumoasă decât frumuseţea.
În tine m-aş întoarce chiar şi din rai.
Ştiu. E prea mult spus
şi tot prea mult,
de când te-ai dus.
Rămas bun, copilărie!
EVADAREA
Uneori, pare imposibil „să evadăm” din momentele în care întunericul ne invadează viața; pare imposibil să fugim de tot ceea ce pare obscur sau chiar pierdut. Ajungem să trăim într-un continuu întuneric fie din cauza păcatului, care ne înăbușă vederea sau ne sufocă cu greutatea lui, fie din cauza unei boli, a unei suferințe, sau pentru că experimentăm dezamăgirea și abandonarea.
Chiar dacă Soarele, cu razele sale, luminează tot ceea cene înconjoară, el nu poate pătrunde cu lumina sa în „întunericul” inimii noastre. Ce ne rămâne de făcut? Cum putem reaprinde flacăra luminii în sufletele noastre?
Răspunsul ni-l oferă Cristos, prin gestul său concret: El se oferă pe Sine pentru a fi „Lumina lumii”. Acea lumină care strălucește în întunericul inimii noastre și înlătură orice teamă.
Cât de minunat este să știi că lumina lui Cristos te luminează!
Dar concret, cum este posibil să fim luminați de această Lumină? Cristos…
Vezi articolul original 112 cuvinte mai mult
Imnul dragostei
„Dacă aş vorbi limbile oamenilor şi ale îngerilor, dar nu aş avea iubire, aş deveni o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor.2.Şi dacă aş avea [darul] profeţiei, şi dacă aş cunoaşte toate misterele şi toată ştiinţa, şi dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut munţii, dacă n-aş avea iubire, n-aş fi nimic. 3.Şi dacă tot ce am aş da ca hrană [săracilor], şi dacă mi-aş da trupul ca să fie ars, dar n-aş avea iubire, nu mi-ar folosi la nimic. 4.Iubirea este îndelung răbdătoare, iubirea este binevoitoare, nu este invidioasă, iubirea nu se laudă, nu se umflă. 5.Ea nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie, nu ţine cont de răul [primit]. 6.Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. 7.Toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură. 8.Iubirea nu încetează niciodată. Profeţiile vor dispărea, limbile vor înceta. Ştiinţa se va sfârşi. 9.Căci noi cunoaştem în parte şi profeţim în parte, 10.însă când va veni ceea ce este desăvârşit, ceea ce este în parte va dispărea. 11.Când eram copil, vorbeam ca un copil, gândeam ca un copil, judecam ca un copil. Când am devenit bărbat, m-am lăsat de cele copilăreşti. 12.Căci acum vedem ca în oglindă, neclar, dar atunci [vom vedea] faţă în faţă. Acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin. 13.Iar acum rămân acestea trei: credinţa, speranţa şi iubirea. Dar cea mai mare dintre toate acestea este iubirea.”
Dacă nu aș avea iubire, aș deveni că o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor. Credem noi în aceste cuvinte?Mai credem noi în puterea iubiri? Mai credem că iubirea mai poate schimbă omul și pe noi înșine? Ne poate schimbă familiile? Ne poate schimbă copii, tineri? Iubirea care se dăruiește. Iubirea care se jertfește, care suportă toate, care îndură toate. Să încercăm ca în fiecare zi să facem totul cu iubire și din iubire față de cei din jurul nostru. Mai înțelegem noi ceea ce înseamnă iubirea? Mai credem noi oare că totul trebuie făcut din iubire așa cum a creat Dumnezeu lumea și l-a trimis pe unicul sau Fiu ca să moară din iubire pentru noi că să ne mântuiască? Îi mai ajutăm pe cei din jurul nostru? Dar eu cred că sentimentul de iubire se naște din familie și acest dar îl avem fiecare dintre noi în inima. Slujire egal iubire.Să învățăm să spunem da în fiecare zi din iubire față de Dumnezeu. Să lăsăm la o parte mândria și orgoliu, nu ajută la nimic.
Oare cei care se căsătoresc o fac din iubire? Oare îi mai pun pe Dumnezeu pe primul loc? Mai există înțelegeri și dăruire unul față de altul? Dumnezeu este unicul care ne-a creat după chipul și asemănarea Sa dar nu ne-a făcut perfecți.
Iubirea este îndelung răbdătoare, iubirea este binevoitoare, nu este invidioasă, iubirea nu se laudă, nu se umflă. Iubirea este fără margini, este răbdătoare în orice moment al vieți nu este invidioasă și mai ales nu se laudă ci se păstrează în suflet și se da și celor din jurul nostru.
Astăzi lumea duce lipsa de această iubire, astăzi lumea înțelege iubirea astfel într-un mod egoist. Astăzi iubirea ni se propune ca dăruire că jertfă de sine, să facem totul cu iubire. Dacă nu am iubire nu sunt nimic, aramă sunătoare, fără sens, fără acea bucurie a sufletului. Așadar tot ceea ce facem și ceea ce spunem ,lucrurile făcute din iubire și atunci totul se transformă, totul se schimbă, totul prinde sens, lumina, culoare.
Suntem sezonieri!
De câte ori nu spunem și noi: nu acum, nu e sezonul meu, nu e rândul meu…
Suntem sezonieri în a iubi;
sezonieri în a crede;
sezonieri în a ne ruga, în a vorbi cu Dumnezeu;
sezonieri în a predica, în a vorbi despre Dumnezeu;
sezonieri în a dărui;
sezonieri în a fi buni;
sezonieri în a-i vizita pe cei singuri și bolnavi;
sezonieri în a plânge cu cei care plâng;
sezonieri în a ne bucura cu cei care se bucură.
Sezonieri…
Oameni din când în când,
creștini din când în când.
Domnului nu-i plac sezonieri. Și nici frunzarii: oameni care – la adierea vântului prin viața lor, la trecerea Duhului Sfânt prin viața lor – fac doar zgomot, dar nici un rod.
Devino ceea ce ești
Valerio Albisetti ne propune un decalog mental pe care ni-l dăruiește tuturor cu mult drag .
1.Cred că sunt unic și irepetabil ,că sunt de origine divină chiar dacă toată lumea continuă să îmi spună că sunt lipsit de valoare .
2. Trebuie să fie simplu și să nu mă abat de la drumul care duce spre atingerea scopului meu ,oricare ar fi prețul ; chiar dacă pare imposibil ,pentru că ,spre exemplu ,m-am căsătorit ,nu mai am vârsta potrivită ,nu am studiile potrivite etc….
3.Trebuie să admit ,în mod onest ,ce funcționează în viața mea și ce nu funcționează …,trebuie să pătrund în adâncul meu și să nu mă transform .
4.Trebuie să încep să fac ,fie ei și mici ,pași către scopul pentru care simt că am venit pe pământ .
5.Nu trebuie să mă las condiționat de persoanele negative care mă înconjoară ,nu trebuie să mă las …
Vezi articolul original 101 cuvinte mai mult
Priveşte înapoi!
Cu cât o fac mai des şi mai profund, pentru un timp mai îndelungat, cu atât mai mult pot simţi că ceea ce descopăr este de fapt acelaşi lucru pe care l-a explicat Moise poporului ales: Nu ai simţit că în toate aceste situaţii limită, când erai în faţa unei alegeri dificile şi cruciale, nu ai fost de fapt niciodată singur? Nu ai simţit, privind înapoi, că ţi-a fost alături un Dumnezeu puternic, care ţi-a condus paşii până în cele mai mici detalii, chiar şi atunci când poate a fost dureros sau nu ai aflat pe moment nici o logică şi nici un sens pentru ceea ce ţi se întâmplă? Nu ai simţit că în toate aceste persoane care te-au însoţit şi ţi-au fost alături lucra de fapt Dumnezeu însuşi, care-ţi vrea mereu binele, căruia îi pasă de tine şi se îngrijeşte de tine? Nu ai simţit că nu ai fost niciodată singur, că nu ai fost lăsat la voia întâmplării?
Una dintre bunicuţele pe care le vizitez la prima vinere din lună pentru spovadă şi împărtăşanie îmi spunea la ultima întâlnire, acum două zile: “Nu ştiu… nu înţeleg… nu ştiu cum să spun… Nu ştiu dacă ştiu sau dacă voi putea să-i mulţumesc vreodată îndeajuns lui Dumnezeu! Parcă prea mult ajutor am primit în viaţa aceasta, parcă mi-a mers prea bine, de prea multe lucruri bune şi binefaceri am avut parte…” Şi nu e impresionat să auzi aşa ceva de la o persoană încărcată de ani, cu mersul, respiraţia şi privirea din ce în ce mai greoaie şi nesigure? De multe ori mi s-a întâmplat să mă încarc de acasă cu argumente cât mai puternice ca să redau încrederea celor de la care cred că voi primi doar plângeri, tânguiri pentru viaţa lor prea grea şi pentru povara anilor mulţi de viaţă pe care parcă nu şi-o mai pot duce, şi în realitate am primit eu o lecţie de a privi înapoi şi a descoperi cât de minunat e Domnul, cel care este mereu în spatele tuturor lucrurilor bune care ni se întâmplă în viaţă.
Să privim înapoi! Să cercetăm timpurile din spatele nostru şi vom descoperi, asemenea lui Moise, un Dumnezeu minunat cum nu este altul. Vom descoperi un Dumnezeu care creează totul (Tatăl). Este un Dumnezeu care ne iubeşte într-atât încât se face om şi se lasă ucis, el Viaţa însăşi, pentru ca noi să avem parte de ea, în pofida păcatelor noastre, din plin (Fiul). Şi e acelaşi Dumnezeu care se îngrijeşte de creaţia sa până la sfârşitul veacurilor şi o întăreşte prin prezenţa sa sfinţitoare (Duhul Sfânt). Vom ajunge cu siguranţă să exclamăm asemenea lui Moise: “Oare mai există vreun dumnezeu care care să se îngrijească astfel de oameni, cum face Domnul Dumnezeul nostru?”
Dumnezeu nu se lasă stăpânit de mijloacele de ştiinţă. Dumnezeu nu se lasă cuprins, încăput aşa uşor de puterea noastră de înţelegere, de capacitatea noastră de exprimare. Dar privind înapoi în propria mea istorie, în propria-mi experienţă de viaţă, pot descoperi ceva din el, pot în cel mai fericit caz să descopăr urmele acţiunii sale, urmele pe care paşii săi le-au lăsat în viaţa mea. Iar acolo unde găsesc urme, întotdeauna trebuie să-l aflu şi pe cel responsabil de ele, pe cel care le-a făcut. Urmele sunt semnele unei prezenţe deloc fictive, deloc utopice.
Şi dacă într-adevăr am descoperit aceste urme, iar în spatele lor l-am descoperit pe Dumnezeu, pot atunci striga, fără să-mi fie teamă că voi stârni zâmbete şi ironii, “L-am găsit!”
Aşadar “Priveşte înapoi!… Priveşte înapoi până poţi striga din toată inima L-am găsit!“
Cu cine se poate și cu cine nu se poate glumi.
“Se poate glumi?
Da și nu.
Se poate – când ai de-a face cu oameni sănătoși.
Nu se poate – cu oameni bolnavi.
Se poate – cu oameni veseli şi bine dispuşi.
Nu se poate – cu oameni posaci si mâhniţi.
Se poate – cu oameni de spirit.
Nu se poate – cu oameni proşti.
Se poate – cu literaţi şi artişti.
Nu se poate – cu gloabe literare şi artistice.”
(Ion Luca Caragiale, Se poate glumi, 1 februarie – 9 iunie 1912)
Fii bun!
Invata de la toate
Invata de la apa sa ai statornic drum
Invata de la flacari ca toate-s numai scrum
Invata de la umbra sa taci si sa veghezi
Invata de la stanca cum neclintit sa crezi
Invata de la soare cum trebuie s-apui
Invata de la piatra cat trebuie sa spui
Invata de la vantul ce-adie pe poteci
cat trebuie prin lume de linistit sa treci
Invata de la toate ca toate sunt surori
Sa treci frumos prin viata, sa poti frumos sa mori
Invata de la vierme ca nimeni nu-i uitat
Invata de la nufar sa fii mereu curat
Invata de la vultur cand umerii ti-s grei
Si du-te la furnica sa vezi povara ei
Invata de la greier, cand singur esti, sa canti
Invata de la Luna sa nu te inspaimanti
Invata de la pasari sa fii mai mult un zbor
Invata de la toate ca totu-i trecator
Ia seama, fiu al jerfei, prin lumea care treci
Sa-nveti din tot ce piere cum sa traiesti in veci
Viața ca o pagină scrisă dintr-o carte 