Priveşte înapoi!

Cu cât o fac mai des şi mai profund, pentru un timp mai îndelungat, cu atât mai mult pot simţi că ceea ce descopăr este de fapt acelaşi lucru pe care l-a explicat Moise poporului ales: Nu ai simţit că în toate aceste situaţii limită, când erai în faţa unei alegeri dificile şi cruciale, nu ai fost de fapt niciodată singur? Nu ai simţit, privind înapoi, că ţi-a fost alături un Dumnezeu puternic, care ţi-a condus paşii până în cele mai mici detalii, chiar şi atunci când poate a fost dureros sau nu ai aflat pe moment nici o logică şi nici un sens pentru ceea ce ţi se întâmplă? Nu ai simţit că în toate aceste persoane care te-au însoţit şi ţi-au fost alături lucra de fapt Dumnezeu însuşi, care-ţi vrea mereu binele, căruia îi pasă de tine şi se îngrijeşte de tine? Nu ai simţit că nu ai fost niciodată singur, că nu ai fost lăsat la voia întâmplării?

Una dintre bunicuţele pe care le vizitez la prima vinere din lună pentru spovadă şi împărtăşanie îmi spunea la ultima întâlnire, acum două zile: “Nu ştiu… nu înţeleg… nu ştiu cum să spun… Nu ştiu dacă ştiu sau dacă voi putea să-i mulţumesc vreodată îndeajuns lui Dumnezeu! Parcă prea mult ajutor am primit în viaţa aceasta, parcă mi-a mers prea bine, de prea multe lucruri bune şi binefaceri am avut parte…” Şi nu e impresionat să auzi aşa ceva de la o persoană încărcată de ani, cu mersul, respiraţia şi privirea din ce în ce mai greoaie şi nesigure? De multe ori mi s-a întâmplat să mă încarc de acasă cu argumente cât mai puternice ca să redau încrederea celor de la care cred că voi primi doar plângeri, tânguiri pentru viaţa lor prea grea şi pentru povara anilor mulţi de viaţă pe care parcă nu şi-o mai pot duce, şi în realitate am primit eu o lecţie de a privi înapoi şi a descoperi cât de minunat e Domnul, cel care este mereu în spatele tuturor lucrurilor bune care ni se întâmplă în viaţă.

Să privim înapoi! Să cercetăm timpurile din spatele nostru şi vom descoperi, asemenea lui Moise, un Dumnezeu minunat cum nu este altul. Vom descoperi un Dumnezeu care creează totul (Tatăl). Este un Dumnezeu care ne iubeşte într-atât încât se face om şi se lasă ucis, el Viaţa însăşi, pentru ca noi să avem parte de ea, în pofida păcatelor noastre, din plin (Fiul). Şi e acelaşi Dumnezeu care se îngrijeşte de creaţia sa până la sfârşitul veacurilor şi o întăreşte prin prezenţa sa sfinţitoare (Duhul Sfânt). Vom ajunge cu siguranţă să exclamăm asemenea lui Moise: “Oare mai există vreun dumnezeu care care să se îngrijească astfel de oameni, cum face Domnul Dumnezeul nostru?”

Dumnezeu nu se lasă stăpânit de mijloacele de ştiinţă. Dumnezeu nu se lasă cuprins, încăput aşa uşor de puterea noastră de înţelegere, de capacitatea noastră de exprimare. Dar privind înapoi în propria mea istorie, în propria-mi experienţă de viaţă, pot descoperi ceva din el, pot în cel mai fericit caz să descopăr urmele acţiunii sale, urmele pe care paşii săi le-au lăsat în viaţa mea. Iar acolo unde găsesc urme, întotdeauna trebuie să-l aflu şi pe cel responsabil de ele, pe cel care le-a făcut. Urmele sunt semnele unei prezenţe deloc fictive, deloc utopice.

Şi dacă într-adevăr am descoperit aceste urme, iar în spatele lor l-am descoperit pe Dumnezeu, pot atunci striga, fără să-mi fie teamă că voi stârni zâmbete şi ironii, “L-am găsit!”

Aşadar “Priveşte înapoi!… Priveşte înapoi până poţi striga din toată inima L-am găsit!“